Scopul revocarii lui Geoana: UDMR doreste functia de presedinte al Senatului
estiri.ro
Luni, 8 Martie 2010
2840
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni ca reprezentantii PD-L+UDMR +independentii, care vor sa ia PSD functia de presedinte al Senatului, se comporta ca o putere straina care a ocupat Romania si o impart, lucru care demonstreaza ca democratia este in pericol.
"S-a mai intamplat lucrul acesta si in 1997 si in 2005.
Cei de la putere se comporta ca si cand au ocupat Romania. Sunt o putere straina care vine si isi imparte Romania fara a tine cont de regulile constitutionale si regulile bunului-simt", a spus Ponta.
Presedintele PSD a declarat ca exista trei motive pentru care puterea incearca sa-l revoce pe Mircea Geoana, incalcand Constitutia.
Astfel, spune Ponta, PD-L si Traian Basescu nu doresc ca functia numarul doi in stat sa fie la reprezentantii opozitiei. Un alt motiv este ca independenti vor sa "primeasca pretul pentru tradarea lor" si, in fine, UDMR isi doreste functia de presedinte al Senatului, in conditiile in care in ultimii 20 de ani, pe baza voturilor obtinute, formatiunea a fost reprezentata "de cele mai multe ori la putere si foarte rar in opozitie".