Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, joi, ca se va alatura demersurilor social-democratilor in ceea ce priveste suspendarea pres;edintelui Traian Basescu, in eventualitatea in care acesta va promulga Legea pensiilor.
"Nu PNL a avut vreodata vreo ezitare sau vreo jena sa suspende un presedinte vadit iresponsabil pe toate planurile si, intr-adevar, promulgarea de catre presedinte a unei legi adoptate vadit prin furt public dovedit e un motiv de suspendare", a declarat, joi, liderul PNL Crin Antonescu.
Potrivit liberalului, suspendarea este "o vointa politica", care va fi exprimata, "daca se ajunge acolo, printr-un vot".
"Noi nu ne ocupam cu reeducarea pedelistilor, nici cu reesaparea diverselor personaje care nu stiu incotro bate vantul, noi oncercam sa facem politica in conformitate cu niste principii minimale ale democratiei", a adaugat Antonescu.
In opinia liderului PNL, un alt motiv de suspendare ar fi opunerea presedintelui in fata constituirii unei majoritati care sa conduca Romania. "PNL a spus mereu ca problema iminenta si obligatia partidelor din Opozitie este sa caute o solutie politica pentru guvernarea Romaniei. Romania trebuie sa aiba cat mai curand un Guvern, altul decat Guvernul Boc. Daca presedintele se face obstacol, impiedica o astfel de formula, incalca vreo prevedere a Constitutiei, in mod evident, si e nevoie de suspendarea presedintelui ca sa dam aceasta solutie tarii, am spus mereu si o spun si acum, nu avem nicio ezitare sa o facem. Deci nu la liberali e o intrebare daca ar vota pentru suspendarea presedintelui", a completat Antonescu.