Liberalii s-au pus pe facut strategii politice postaderare
     
      
Realitatea Romaneasca
      
Joi, 26 Octombrie 2006
      
974
      
     
    
    
    
            Dupa "marele troc" facut cu democratii sau, mai bine zis, cu presedintele Traian Basescu, liberalii s-au strans in palatul sefului lor, fie pentru a-si linge ranile, fie pentru a sarbatori victoria comisarului european si a pune bazele strategiei pe care PNL o va aplica in perioada de dupa aderare.
Liberalii nu au trecut prea usor peste trocul politic dintre premierul Calin Popescu-Tariceanu si presedintele Traian Basescu, unii fiind de acord cu deciziile luate, altii reprosandu-i sefului lor ca a cedat portofoliul Apararii pentru postul de comisar, pe motiv ca postul le revenea tot liberalilor. Astfel, liderii PNL s-au reunit miercuri seara la Palatul Victoria, pentru a discuta "tehnic" despre strategia partidului, fiind pregatite, in acelasi timp, si documentele pentru sedintele de azi ale Delegatiei Permanente si pentru Consiliul Reprezentantilor Nationali. 
In acest sens, deputatul PNL George Scutaru a declarat ca in sedinta de peste doua ore s-a discutat despre directiile de actiune postaderare si despre viziunea politica a PNL. La intalnirea de la Palatul Victoria au participat majoritatea membrilor Biroului Permanent Central al partidului, singurii care nu au venit fiind liberalii dezamagiti de "victoria premierului Tariceanu". 
Antonescu il ataca pe Basescu
La randul sau, liderul grupului parlamentar din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a comentat dur "targul" desfasurat intre liberali si democrati, dar fara sa-l atace prea mult pe Tariceanu. 
Astfel, liberalul s-a declarat nemultumit ieri de interventia lui  Traian Basescu in schimbul politic, acuzandu-l pe acesta ca a riscat imaginea Romaniei pentru a-si intari propria imagine pe plan intern. Antonescu a explicat ca "premierul Calin Popescu-Tariceanu a avut totusi, vrea, nu vrea Maria sa, domn presedinte Basescu, meritul principal in conducerea unui Guvern". 
El a afirmat ca, "premierul a fost pus in situatia de a negocia cu presedintele sau a face Romania de ras", declarand despre Basescu ca, "in asemenea chestiuni, n-are mama, n-are tata, n-are tara, are numai partid politic". Tariceanu a facut o intelegere cu presedintele, in detrimentul prerogativelor sale, dar in interesul Romaniei", a conchis liberalul. El a conchis ca va propune Delegatiei Permanente a liberalilor o rezolutie prin care PNL sa ceara foarte clar limitarea actiunilor politice ale lui Traian Basescu "strict la prerogativele prezidentiale" constitutionale, iar Tariceanu sa fie "singurul si deplinul prim-ministru al tarii".
    
    
    
    
    
    
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 974
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 974
         
        
       
      
     
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 974
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Sambata, 8 Martie 2025
         
 974