Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat astazi, la intrunirea grupurilor parlamentare PSD+PC din Senat si Camera Deputatilor, ca aceasta criza este rezultatul proastei guvernari asigurate de tandemul Basescu-Boc si va lua sfarsit doar cand cei doi nu vor mai fi la putere.
"Criza va fi mai lunga sau mai scurta, mai profunda sau ceva mai atenuata, in functie de raspunsul pe care guvernarea Romaniei il va aduce acestei probleme. Cata vreme Traian Basescu va fi presedintele Romaniei, Romania va ramane in criza, si va ramane in criza politica, in criza de solutii si se va cufunda intr-un trecut de care dorim sa ne despartim", a declarat Mircea Geoana.
Geoana a declarat ca obiectivul acestei toamne politice este ca la finalul anului 2009, Traian Basescu sa nu mai fie presedintele Romaniei. "Avem doua luni si jumatate in care va trebui sa ne facem datoria cu stoicism in cadrul Guvernului si al Parlametului, dar miza adevarata este ca la finalul lui 2009 regimul Basescu-Boc sa plece", a mai afirmat Mircea Geoana.
Liderul PSD le-a cerut parlamentarilor PSD+PC ca in aceasta toamna sa fie mai preocupati de iesirea din criza, nu de alegerile prezidentiale. El a tinut sa precizeze ca batalia in acest moment nu este pentru putere, ci pentru a face aceasta criza cat mai suportabila.